Mozart Rocks este un proiect muzical 100% românesc în care riff-urile de chitară electrică se întâlnesc cu pasajele de vioară imaginate acum sute de ani de Mozart, după cum spun comentatori mult mai avizați decât mine. Drept pentru care eu o să renunț chiar acum la a mai folosi o terminologie care mă depășește și-o să vă spun povestea așa cum o înțeleg eu.
Câțiva tineri chitariști români foarte talentați vor urca pe scena Sălii Palatului pe 12 aprilie alături de Orchestra Filarmonicii “George Enescu”. Sub bagheta maestrului Tiberiu Soare, dirijor al Operei Naționale Române, vor cânta împreună compozitii de Mozart, Bach, Beethoven, Brahms, Haendel, Bizet, Pink Floyd si Nightwish. Nu este pentru prima oară când se întamplă una ca asta, toate cele șase concerte Mozart Rocks de până acum s-au încheiat cu bisuri prelungite din partea unui public numeros căruia îi venea greu să părăsească sala.
Despre cât de buni sunt muzicienii implicați în proiect ar fi nepotrivit să opinez eu, după o singură lecție de chitară, și aia acu vreo 15 ani. Mă rezum așadar la a posta secvențe din concertele anterioare anticipând că și voi veți da volumul mai tare după primele zece secunde.
Mozart Rocks din acest an atașează și o cauză nobilă evenimentului de la Sala Palatului. Încasările vor fi donate Asociației Telefonul Copilului. Este vorba despre organizația care popularizează numărul unic european 116 111, oferit gratuit în reţeaua Romtelecom, la care copiii abuzați pot suna pentru a obține protecţie. La același număr se așteaptă apeluri de la cetățeni care vor să denunțe abuzuri asupra copiilor iar asociația se va ocupa de ancheta socială.
Biletele costă intre 40 și 100 de ron și pot fi achiziționate din magazinele Vodafone și Germanos, librăriile Humanitas și Cărturești si online pe www.eventim.ro pînă pe 11 aprilie.
Partea proastă este că, în ciuda talentului celor care vor urca pe scenă, a prețului rezonabil pentru un bilet și a cauzei foarte nobile căreia îi sunt destinate fondurile, organizatorii au vândut foarte puține bilete până astăzi. Într-o scrisoare care circulă de câteva ore pe Facebook Constantin Teodorescu, inițiatorul evenimentului, mărturisește: “cu toată promovarea pe care am făcut-o prin Internet, chiar şi prin TVR şi radio, nu acopăr nici măcar un sfert de sală, adică nu scoatem nici banii pentru chiria sălii, darămite să-i mai ajutăm şi pe copii.”
Cu alte cuvinte, facerea de bine se cheamă la fel și anul ăsta. Niște oameni care aveau de gând să ofere bucureștenilor un concert de excepție și să facă o donație consistentă unei asociații care apără drepturile copiilor, riscă acum să plătească din buzunarul lor cheltuielile de organizare și de închiriere a Sălii Palatului.
Oare chiar nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită?













uite-l aici pe CRETU
http://www.youtube.com/watch?v=s5LL8YK-q_g
da chiar asa..cum a fost spectacolul…
Nu ne povestesti cum a fost spectacolul?
e interesant…original..sunt curioasa daca s-a tinut spectacolul cu casa inchisa…
O alegere nu prea buna ziua de luni pentru spectacol.
Am fost la Filarmonica in joia Pastilor si erau mai multi oameni pe scena decat noi spectatori in sala
Acu pot sa amane spectacolul intr-o vineri sau sambata seara, sa-l anuleze, sau sa gaseasca sponsori pentru cheltuieli.