O conjunctură profesională interesantă m-a adus în vara anului trecut în situaţia de a mă alătura unui grup de peste treizeci de preoţi ortodocşi români într-un pelerinaj la bisericile Apocalipsei din Asia Mică. Timp de zece zile, într-un autocar pe care popii îl transformaseră într-o biserică pe roţi, am străbătut Turcia arsă de soarele lui august asistând “în direct” la vecernii, utrenii şi paraclise, în confortul fără de preţ oferit de aerul condiţionat. Când se făcea ora de rugăciune, ghidul tăcea, preoţii puneau stăpânire pe microfon iar slujbele reuşeau să-l acopere pe Ozzy Osbourne din căştile mele. Primele două zile de pelerinaj au fost dintre cele mai stranii din viaţa mea. Niciodată nu mi-am cenzurat mai mult propriul discurs, niciodată nu m-am simţit mai predispusă la gafe decât atunci. Mai mereu mă înfigeam în bucate înainte ca episcopul să dea startul prin binecuvântare şi nici acum nu imi e clar dacă se cade ca o femeie să intre pe uşă înaintea unui călugăr.

Când în sfârşit m-am obişnuit să văd de dimineaţa până seara zeci de sutane negre în jurul meu, am început să pun întrebări. Nu atât de multe despre credinţă, cât despre oameni, fapte şi deciziile lor. Ar fi o minciună să spun că am devenit mai credincioasă decât eram sau că mi-am acoperit toate lacunele legate de istoria religiilor. Însă ceva s-a schimbat, radical şi definitiv. Ştiu că de-acum încolo, n-am să mai supra-generalizez atunci când va veni vorba despre preoţi şi Biserică. Biserica Ortodoxă Română nu înseamnă numai PF Daniel, Trinitas, Catedrala Mântuirii Neamului, slujbe pe plajă, pelerini care se calcă în picioare de Sfânta Parascheva. Biserica Ortodoxă Română e alcătuită din noi toţi, cei care ne declarăm creştin-ortodocşi la recensământ, iar clerul e după chipul şi asemănarea noastră.

Desigur că există şi preoţi smintiţi, însă nu despre ei am ales să vorbesc aici, astăzi. Acelora li se acordă suficientă atenţie atunci când sunt demascaţi. Azi aleg să vorbesc despre oameni ai Domnului care chiar îşi înţeleg menirea şi care, în discreţie şi fără să aştepte recunoaştere, încă mai mijlocesc legătura dintre noi şi El.

“Feţii” frumoşi din Valea Screzii

Ieri am vizitat tabăra ridicată de Asociaţia Pro Vita, condusă de Părintele Nicolae Tănase, la Valea Screzii în judeţul Prahova şi am privit în ochi zeci de “feţi” frumoşi. Da, feţi! Copii pe care Părintele Nicolae a reuşit să-i salveze în ultimul moment de la avort. Cum? Consiliind mame confuze şi deznădăjduite, tinere care din varii motive îşi ascund sarcina şi cred că nu-s în stare să fie mame, lămurindu-le să aducă pe lume copiii şi să-i lase în grija lui. Iar dacă, după un timp, îşi vor reconsidera sentimentele, ştiu unde să-i găsească şi să-i ia acasă.

Peste o mie de copii au rămas din 1994 până acum în grija preotului Nicolae Tănase. Câteva sute de mame s-au întors la un moment dat după pruncii lor, cu lacrimi în ochi şi cu recunoştinţa că cineva le-a oprit  de la a săvârşi ceva atât de radical şi definitiv precum un avort. Despre eforturile pe care Pro Vita le face ca să crească aceşti copii în condiţii decente, mi-a vorbit Gabriela, fiica preotului Nicolae, într-un interviu pentru cotidianul.ro.

Dacă veţi simţi vreodată un imbold caritabil, nu-l reprimaţi, şi duceţi copiilor din Valea Screzii alimente şi produse de igienă. Momentan sunt peste două sute de copii acolo, toţi în creştere, vă daţi seama că nu-i chiar ieftin să-i hrăneşti pe toţi sănătos şi îndestulător. Părintele Tănase a mai reuşit ceva de toată isprava în Valea Screzii. A integrat tabăra Pro Vita în viaţa comunităţii iar sătenii se poartă cu “feţii” frumoşi ca şi cu pruncii lor.

Trăim timpuri de-a-ndoaselea, în care şi binele şi răul umblă deghizaţi şi greu de recunoscut la prima vedere, în care sfaturile neinspirate vin spre noi din toate părţile, învăluite în candoare, şi-n care nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită. În lumea asta, mai există câte-un popă ponosit care se îngrijeşte de nevoile sufletelor noastre. De regulă îl vom găsi în vreun cătun, la care se ajunge pe drumuri proaste, dar fiţi fără de grijă, au făcut faţă automobilele noastre la gropi mai nasoale de-atât.

Hristos a înviat!

Citește și:

• Când este şi când nu este fumatul un păcat (8)
• Hristos a înviat! (1)