The Open University (OU) este cea mai mare universitate din Marea Britanie, ca număr de studenți. Înfiinţată şi finanţată de guvernul britanic, OU este singura universitate dedicată învăţământului la distanţă din Regatul Unit. Peste 150 de mii de studenţi învaţă în prezent pentru o diplomă de licenţă iar alţi 30 de mii îşi continuă aici studiile post-universitare. Dintre aceştia, 25 de mii sunt studenţi străini care învaţă la distanţă şi muncesc în același timp. La fel ca şi mine.

În vara anului trecut am încheiat cursurile de Ştiinţe Sociale la OU şi am ales să studiez în continuare pentru a obţine, în toamna acestui an, o diplomă de licenţă cu dublă specializare – BSc (Honours) în Social Sciences with Politics.

The Open University este principalul furnizor de cercetare sociologică pentru BBC şi co-producător al documentarelor de ştiinţă. Parteneriatul dintre cele două instituţii presupune, printre altele, ca BBC să producă pentru OU material didactic în formate audio şi video.

OU oferă mai multe programe educaţionale, toate la standarde foarte înalte şi recunoscute în sistemul Bologna. Înscrierea nu presupune nici măcar să fi absolvit liceul, oricine este eligibil să se înscrie la facultate când a împlinit 16 ani. Oricine care vorbeşte şi scrie bine în limba engleză, pentru că altfel n-ai cum să faci faţă.

La Open University, îţi stabileşti singur obiectivele şi studiezi în ritmul tău. Îţi alegi, ca dintr-un mare magazin, ce cursuri vrei să urmezi şi în ce domeniu vrei să te specializezi. Durata şi costurile unui curs diferă în funcţie de gradul de dificultate şi de numărul de credite pe care le vei dobândi la absolvirea cursului respectiv.

Sistemul Bologna cere să acumulezi 180 de credite ca să obţii o diplomă de licenţă (Bachelors Degree). Asta înseamnă 360 de credite OU. Un curs care se întinde pe durata a 9 luni la OU, cel mai lung, îţi aduce 60 de credite OU şi costă în jur de 1500 de lire sterline. Regulamentul universităţii impune să nu te înscrii pentru mai mult de 120 de credite OU într-un an academic. Există şi cursuri de durată mai scurtă, creditate mai puţin, e treaba ta cum îţi alcătuieşti programul de studiu, totul e să respecţi nişte cerinţe ale diplomei spre care te îndrepţi.

Pe scurt: poţi obţine o diplomă de licenţă în 3-4 ani, costurile s-ar ridica la aproximativ 3000 de lire sterline anual şi se pot achita în rate. Ți se expediază prin poştă manuale, audiobook-uri, documentare video, ai acces la tutoriale on line, diverse aplicaţii şi imense baze de date iar tutorii sunt într-un contact permanent cu tine. Dacă mă uit în bibliotecă şi număr câte cărţi valoroase am adunat în anii ăştia de şcoală, multe dintre ele editate la Oxford şi Cambridge, ce arhivă de producţii BBC am pus de-o parte, îmi dau seama că statutul de student la OU e unul privilegiat.

Sunt mai multe tipuri de examinare, în funcţie de natura cursului şi gradul de dificultate. Cele mai multe examinări se fac prin “uploadul” unor referate academice pe net. Credeţi-mă, nu ai cum să-i fentezi. Tutorele ştie exact cât timp ai petrecut într-o anumită aplicaţie şi întotdeauna trebuie să îmbini material din cărţi, din online şi de pe video. Dacă n-ai parcurs materialele e imposibil să-ţi faci temele. Anumite examene se susţin sub supraveghere şi pentru asta eşti arondat unui centru. În cazul studenţilor români, aceştia sunt trimişi la British Council. Cei de acolo primesc de la Londra subiectele şi formularele de examen, inclusiv ciornele pentru tine.

E greu să cuprind într-un singur articol tot ce presupune universul Open University, de la metode de predare, calitatea manualelor, maniera prin care eşti inclus în proiectele şcolii chiar dacă locuieşti la mii de kilometri distanţă, bunăvoinţa pe care o arată tutorii ori de câte ori ai nevoie de sprijin până la supracontrolul la care ei înşişi sunt supuşi.

Vă mai spun doar că OU este un loc al şansei, un loc în care nu contează de unde vii, ci încotro te îndrepţi.

Citește și:

• No Related Posts