Dacă vorbim despre reintroducerea pedepsei cu moartea nu avem voie să scăpăm din vedere că noțiunea de infracțiune trebuie evaluată în funcție de contextul social, economic, moral și istoric. De exemplu, fapte care încă se pedepsesc cu moartea în anumite țări cu tradiție islamică, înseamnă în Occident drepturi fundamentale și inalienabile ale omului iar fapte care s-au pedepsit cu moartea sub dictatura mareșalului Antonescu au fost aplaudate de regimul comunist care i-a succedat. Criminalii de ieri pot fi eroii de mâine. Sau viceversa.
Galeria condamnaților români la moarte
E suficient să aruncăm o privire în galeria condamnaților români la moarte ca să înțelegem cât de mulți factori nuanțează problema: regimul politic, discernâmăntul celor care elaborează o astfel de lege, competența poliției și a magistraților, buna-credință și opusul acesteia.
Horea și Cloșca au fost condamnați la moarte prin frângerea pe roată și executați în 28 februarie 1785. Potrivit Codex Theresianum ei erau trădători ai Imperiului Austro-Ungar. În inimile noastre, ale celor născuți din os de țăran iobag transilvănean, ei sunt eroi-martiri de netăgaduit.
Emil Rebreanu, fratele marelui scriitor, a fost condamnat la moarte și executat în 13 mai 1917 pentru încercarea de a dezerta din armata austro-ungară ca să se alăture fraților români. Soartă pe care era cât pe ce să o împărtășească și fratele său, Liviu, dacă socialiștii nu l-ar fi ajutat să fugă în Moldova.
Francisc Panet, doctor în chimie, membru al Partidului Comunist și apropiat al lui Albert Einstein, își amenajase un laborator în baie pentru a prepara material exploziv destinat sabotării trupelor naziste. Panet a fost arestat în 1941 de Siguranța Statului și, după un proces de numai două ore, a fost condamnat la moarte. Același sfârșit tragic l-a avut și Filimon Sârbu, tot in `41, pentru incendierea unui depozit al armatei germane.
Deznodământul celui de-Al II-lea Război Mondial va schimba regimul și rolurile iar “călăii” vor fi acum cei “decapitați”. Mareșalul Ion Antonescu și apropiații săi au fost executați pentru crime de război pe 1 iunie 1946.
În timpul regimului condus de Gheorghe Gheorghiu Dej (1945 – 1964), 137 de români au fost condamnați la moarte. Între aceștia s-a numărat și Lucrețiu Pătrășcanu. Fost ministru-secretar de stat, poporanist și apoi comunist, opozant al viziunii staliniste. Pătrășcanu a fost cel care și-a pus în cap Cominternul afirmând în plen că basarabenii sunt români iar Basarabia trebuie să intre între hotarele României.
Un discurs pe care l-a susținut în mijlocul studenților greviști de la Cluj, unde a spus “sunt român înainte de a fi comunist”, a pus capac. Arestat, după un model tipic lagărului socialist, de proprii tovarăşi, Lucreţiu Pătrăşcanu este supus în 1948, din dispoziţia lui Dej, unei anchete de o duritate extremă, care ține şase ani. La capătul ei, inculpatul este condamnat la moarte şi executat, în aprilie 1954. Cel pe care Gheorghiu Dej l-a vazut drept trădător, criminal și naționalist burghez, a fost un erou național pentru Nicolae Ceaușescu, cel care l-a reabilitat pe Pătrășcanu în 1968.
În 1959 au fost condamnați la moarte cinci dintre cei șase membri ai bandei Ioanid, intelectualii de origine evreiască autori ai marelui jaf armat de la Banca Națională a României.
La moarte a fost condamnat și Ovidiu Beldeanu, unul dintre emigranții români care au ocupat în februarie 1955 ambasada României din Berna cu scopul de a demonstra implicarea acesteia în acțiuni de spionaj pe teritoriul Elveției și pentru a denunța abuzurile comuniștilor de la București. Legea elvețiană l-a condamnat pe Beldeanu la patru ani de închisoare pentru atac asupra ambasadei, legea comuniștilor români l-a trimis la moarte.
Între 1968 și 1980, Nicolae Ceaușescu a revizuit de câteva ori lista infracțiunilor pentru care pedeapsa era cea capitală. Lista cuprindea la un moment dat 28 de infracțiuni, între care a fost introdus și “furtul împotriva avutului obștesc”, întotdeauna o noțiune interpretabilă, după bunul plac al “organelor”.
Între 1980 și 1989, 57 de români au fost condamnați la moarte, cei mai mulți pentru omor dar și furt din proprietatea statului. Ion Râmaru este de departe cel mai celebru caz, studentul la medicină veterinară care a terorizat Bucureștiul între 1970 și 1971, violând și apoi asasinând mai multe femei.
Aproape la fel de celebră a devenit și execuția negustorului de vinuri Gheorghe Ștefănescu, cel care declara la stat ca a avut recoltă slabă de struguri și, pe de-asupra, mai și aditiva vinul ca să scoată cât mai mult profit. Ghinionul lui Ștefănescu a fost să vândă vin pentru nuntă unui ofițer de securitate care a trebuit să amâne fericitul eveniment. Când securistul a desfăcut sticlele, câteva săptâmâni mai târziu, în ele era apă chioară colorată în roșu. Ștefănescu a fost găsit vinovat de “crime împotriva ordinului socialist” și executat în aprilie 1980.
În decembrie 1989, roata se întoarce încă odată, iar dictatorul devine victima. Ultima execuție din istoria poporului român este aceea a soților Ceaușescu, executați prin împușcare, la zidul toaletei dintr-o unitate militară din Târgoviște. O execuție tulburătoare, învăluită în multă manipulare, asupra căreia mereu o să planeze întrebarea “a fost sau nu necesară?”.
“Roata, și de-ar fi pătrată, tot o să se întoarcă odată”, e vorba preferată a bunicului meu.
Citește și:
“…trădători ai Imperiului Austro-Ungar.”
Draga Sanda, ai probleme serioase la capitolul cultura istorica. Ca formator de opinie, fa bine si documenteaza-te. “Kaiserreich und Königreich Österreich-Ungarn”, cunoscut si ca dualismul Austro-Ungar, a luat nastere 1867. Succes
Logica (a mea, cel putin) leaga direct cauza de efect. Nuantarile si interpretarile si speculatiile pot fi eliminate de o analiza mai atenta. Nu vad de ce un gunoi care ucide si violeaza si recidiveaza ar trebui tratat cu minusi. Mai mult, moartea lui ar trebui sa fie cel putin la fel de chinuitoare ca cea a victimelor lui, nu cu pastile delicate sau alte fasoane.
Pedeapsa cu moartea pentru anumite infractiuni (cum ar fi crime/viol de copii, batrini) ar rezolva, pe linga fondul eliminarii unui factor care pune in pericol specia, si urmatoarele doua probleme:
1. M-ar scuti pe mine, contribuabil, de intretinerea indirecta si nedorita de mine, a unui parazit periculos
2. .Eliminarea riscului ca parazitul (condamnat pe viatza in loc de condamnat la moarte) sa scape peste mai multzi ani din cauza de “iertare”, “uitare”.
O recomandare de film, apropo de subiect:
http://www.imdb.com/title/tt0112818/
Eu nu l-am vazut dar am de gand. Susan Sarandon (a luat Oscar pt. rol), Sean Penn (a fost nominalizat la Oscar pt. rol) si nota de 7.6 pe imdb ma conving din prima ca e un film care trebuie vazut.
problema pedepsei cu moartea,e o problema,de cultura,traditie,obiceiurii,conjucturii politice si economice.Criteriile trebuie sa fie ff clare,simple,si pentru un nr. minim de infractiuni(se poate face referendum national).democratia ca orce forma de organizare a socetatii,trbuie sa -si apere intaresele si cetatenii.,si cetatenii trebuie sa stie ca inafara de drepturii,democratia cere si OBLIGATII…
Romania condamna zilnic la moarte foarte multe vieti. Sistemul sanitar bolnav si distrus, nivel de trai scazut, foamete, doar cateva cauze ce duc la decesul multor persoane. Chiar si faptul ca esti batran iti poate aduce moartea cand nu te astepti, aici fac referire la cazul din Craiova.
Cat despre fapte si pedeapsa, la moarte vor fi condamnati tot cei nevinovati, iar faptasii de drept se vor plimba liberi printre noi, aceasta este Romania.
Costa foate mult un puscarias, sunt costuri imense pentru sanatatea lor, ai ramane uimita de ce tratamente gratuite benefiaciaza acestia pe banii nostrii, iar pentru copii si batrani nu avem resurse.
Mi se pare nedrept ca pensionarii cheltuie 80-90% din pensii pe medicamente iar puscariasii sunt tratati cu Vitamax.
mai bine sa se faca “pensiuni de detentie”..atunci ar fi bataie pe locurile din puscarie….;))…glmesc…acm serios vorbind…e jale ce este in Romania….dar din pacate asta e adevarul….nici in o mie de ani nu se v schimba justita romana si nici nu se vor aloca mai multi bani ptr oamenii strazii ..batrani…etc..si alte cazuri sociale destul de grave…
chiar credeti ca in romania exista batrani saraci din cauza banilor care se duc pentru penitenciare?:)))))))
discutati principiul sau cat ne costa sa-l aplicam?
cam cat “”merita” viata unui nevinovat, pragmatic vorbind?:)
Da, asta chiar e o chestiune pertinenta. Ar fi interesant de aflat cat ne costa acesti indivizi. Mi-ai dat de lucru, Dragos.
@Sanda: Tin sa precizez ca nu sunt un sustinator al pedepsei capitale, nu pentru ca sunt un “bun crestin”, desi nu cred ca exista “rau crestin”. Dar imi pun intrebari.
Incercam sa gandesc pragmatic. Si anume, pentru societate, ce este de preferat, ca ea (societatea) sa intretina pe banii fiecarui contribuabil o viata intreaga 1000 de monstri, fiecare cu o crima dubla la activ, cu un viol de copil de 7 ani si alte asemenea grozavii, pentru a nu risca sa execute un nevinovat?
Fiindca nu pot sa nu ma gandesc ca exista (ii vad aproape in fiecare zi in drum spre munca) o multime de oameni batrani sau mai putin batrani, care dorm pe trotuar in plin centrul Bucurestiului, eventual cu cate o paine sau o portocala la cap. Nu pentru ca n-au mai ajuns acasa, ci pentru ca nu au o casa, n-au un pat, fie el si “tambal” de celula de puscarie.
Cred ca eroarea justitiei (daca ea ar functiona asa cum trebuie) ar fi desigur regretabila, dar si de iertat, sau de trecut la “pagube colaterale”. Iar banii cheltuiti pe acei monstri ar putea fi folositi pentru nevoiasii care nu fura, nu ucid, desi daca ar face-o, ar avea conditii mai bune in detentie…
sunt de acord cu tine, draga Sanda in tot ce ai relatat trecutul “glorios”daca se poate spune asa…sincera sa fiu..daca era Vlad Tepes..pe vremurile noastre sumbre care sunt acuma ..ar fi fost mai bine….relativ….
stii prea bine Vlad Tepes nu ierta….
poate ca sunt cam cruda….
orcium e un subiect interesant….si nu numai pe cei relatatide tine au murit “executati”..ca sa ma exprim mai dur..istoria e plina….
pup..bravo..sanda
you are missing the point
Intre cei pe care i-am enumerat se afla si autorii jafului armat de la BNR din 1959, violatorul și asasinul in serie Râmaru, precum și delapidatorul Gheorghe Stefanescu. N-am pus numai oameni care nu au fost pungasi, asa cum sustineti dumneavoastra. Nu mi se pare niciodata nepotrivit sa aruncam cate o privire inapoi si sa mai tragem cate o concluzie.
Dupa cum ati prezentat dumneavoastra problema punand numai oameni care nu au fost pungasi si care au fost condamnati nedrept la moarte se deduce ca nu ar fi o idee buna REintroducerea pedepsei capitale.
Noi vorbim de o societate democratica (nu totalitara de genul “binecuvantarii” socialisto-comuniste) in care incepi sa devii sufocat de toti parazitii societatii. Asa cum in momentul in care organismul uman este asaltat de infectii, trebuie luata o masura pana nu e prea tarziu (o masura ferma), la fel trebuie procedat si cu organismul social.
Nu se poate ca atunci cand un infractor are mai mult de 3-4 recidive sa-l tot bagi in puscarie 3-n ani si cand iese iar o ia de la capat. Este clar ca nu doreste sa devina om onest… cel mai probabil considera ca munca e pentru fraieri (si tractoare).
In momentul cand individul o ia de la capat influenteaza (in multe cazuri ditruge) vietile unor oameni onesti.
Frica dvs. nu este fondata, pentru ca intr-o societate comunista, unde era abolita condamnarea la moarte a celor “socialmente apropiati”, adica a infractorilor de drept comun, oricum au murit o groaza de intelectuali si tarani muncitori (puscarii/ canale). Deci punerea intr-un astfel de context nu-si are sensul acum. Problema se pune ce facem acum, intr-o societate democratica (plus sau minus), pentru ca intr-o societate totalitara oricum se incalca legea.
@ Dragos: Exista o oarecare diferenta. Pentru un condamnat pe viata exista posibilitatea sa-si demonstreze ulterior nevinovatia. Cu niste sansa, probe suplimentare la dosar, un avocat mai bun. Sau poate pur si simplu adevaratul infractor, te miri din ce motive, ar recunoaste singur la un moment dat ca el e faptasul. Condamnatul la moarte se mai poate alege, cel mult, cu gloria postuma.
Am o problemă cu pedeapsa cu moartea. O foarte mare problemă! Poate exagerez, dar nu o găsesc normală, adică nu pot înţelege cine îşi asumă o astfel de autoritate. Din punctul meu de vedere, pentru fapte grave, să fie pedepsele mai mari şi oamenii să stea în închisoare toată viaţă, dar pur şi simplu acceptând ideea pedepsei cu moartea, abrogăm dreptul oamenilor la viaţă. Merg pe principiul că existenţa unei astfel de pedepse ar face mai mult rău decât bine, pentru că nu ne putem noi juca de-a Dumnezeu alegând cine trăieşte şi cine moare.
stimate domn, pe parazitii societatii ii bagam la puscarie, eventual pe viata, daca e cazul. “Fetele decente” pe care le-a postat aici d-na Nicola sunt menite tocmai ca sa va puneti intrebarea si dvs, oamenii cu convingeri puternice, daca nu cumva pedeapsa cu moartea este un risc prea mare pentru o justitie care a fost mai tot timpul politizata si e supusa greselii.
am crezut initial ca este o discutie tardiva pentru o societate civilizata dar asta numai pana cand v-am citit comentariul..
izbucnirile astea “dure” de redneck frustrat de texas pe internet sunt cel putin amuzante:))
Atunci sa aducem in discutie condamnarea pe viata. Care e diferenta intre un condamnat (pe nedrept) la moarte si unul condamnat la inchisoare pe viata, tot pe nedrept? Oare un om, mai ales nevinovat, isi doreste sa traiasca tot restul vietii in spatele gratiilor?
Nu cred ca se pune in discutie procentul nevinovatilor care ar putea fi executati, ci “folosirea” acestei pedepse in cazul unor adversari politici sa zicem. Iar faptul ca romanii in marea lor majoritate sunt de acord cu pedeapsa capitala mi se pare normal datorita faptului ca in Romania cei care incalca legea scapa de cele mai multe ori, sau sunt pedepsiti “exemplar” cu ani de puscarie cu suspendare.
Domnule Mircea, eu nu spun nicaieri nici ca as fi pentru, nici impotriva pedepsei capitale. Pun in discutie o notiune – pedeapsa cu moartea – si o contextualizez. Iar istoria demonstreaza ca, odata introdusa, probele pot fi sucite oricum, impotriva oricui. Avem vreo garantie ca litera legii va trimite la executie numai “suboameni” precum Rimaru? Nu. Avem vreo garantie ca legea e dreapta de fiecare data cand un om va fi gasit vinovat? Nu. Adevarul nu e niciodata unul singur. Viata insa, e numai una!
*condamnare la moartea.
Stimata d-ra!
Traiti un umanism prost inteles.
Ati adus aici numai fete decente (horea, closca etc). Problema se pune ce facem cu parazitii societatii care au recidive dupa recidive. Dupa parerea dvs. cam cate recidive trebuie sa aiba un astfel de subom pana sa se decida ca nu mai are ce cauta in societatea noastra. Cam cate furturi, vatamari corporale, eventual si crime, pana cand niste sensibili ca dvs. sa decida ca ar fi bine introdusa si o condamnare cu moartea.