O să-mi ramână mult timp agăţată de memorie amintirea zilei de 8 martie 2010. La orele dimineţii, pe holurile Institului Oncologic de la Fundeni dau nas în nas cu un fost coleg, foarte drag mie. Aş fi băgat mâna-n foc că e acolo in interes de serviciu. Aveam să aflu că soţia lui, mai tănără decât mine, era bolnavă de cancer. Plec răvăşită de vestea lui, îmi văd de veştile mele şi, când să ies din spital, dau peste o altă cunoştinţă. De data asta cea bolnavă de cancer e mama amicului. Nu sunt într-un Mall, nici măcar la Bestfest, sunt chiar într-un pavilion al canceroşilor unde mă întâlnesc întâmplător cu doi cunoscuţi.
Statisticile despre cancer nu-mi mai sunt străine demult dar întâmplarea asta mi-a dovedit la modul cel mai concret cu putinţă că a devenit deja comun să ai un cancer sau să ingrijeşti pe cineva drag afectat de boală. Într-o epocă în care pentru tot mai multe maladii există leac iar prevenţia e mai la îndemână decât oricând, incidenţa cancerelor şi mortalitatea sunt în continuă creştere la români. Una dintre cauze, poate cea mai importantă, este neştiinţa.
De ce nu a ajuns la toate femeile din România vestea că atât cancerul mamar cât şi cel de col uterin sunt tratabile dacă sunt depistate la timp? Sa ştiţi că Ministerul Sănătăţii şi companiile farmaceutice au investit în ultimii ani sume frumuşele în campanii de informare asupra celor două maladii şi, cu toate astea, efectele sunt puţin spre deloc sesizabile în rata anuală a deceselor.
Am luat parte la câteva campanii de aşa-zisă prevenţie a cancerului de col uterin. În urma lor m-am ales cu alergii pronunţate la culoarea roz, perle albe, zâmbete telegenice şi discursuri abundente în patetism. Am fost la expoziţii de fotografie în care mesajul de luptă împotriva cancerului era adresat unei grupări de doamne din înalta societate care-au găsit prilej să-şi poarte ţinuta de cocktail cea nouă. Am văzut spectacole de dans organizate în numele luptei împotriva cancerului, în sală regăsind aceleaşi doamne, în ţinute de seară de această dată. Am văzut apoi fotografii de la eveniment în toate revistele glossy de la tarabă semn că cei care administrau bugetul media al campaniei şi-au făcut treaba pentru care au fost plătiţi iar campania a fost, nu-i aşa?, vizibilă în presă. Am văzut şi ştiri de PR la televizor, “comenzi” cum li se zice în redacţii. Ştirea aia pe care nu vrea nimeni să o facă dar trebuie, pentru că s-a plătit pentru ea. De la marketing vine un text, pleacă o cameră la eveniment să tragă două-trei cadre cu doamnele care s-au îmbrăcat frumos si gata ştirea. Am apărut şi eu în emisiuni în care moderatorii erau plătiţi ca să stea de vorbă cu mine despre cancer. Comandă fiind, nimeni nu se oboseşte prea mult cu documentarea şi uite-asa se confundă adesea cancerul ovarian cu cel de col uterin, chimoterapia cu radioterapia … dar nu conteaza, important e că moderatorii au excelat în patetism şi compasiune pe ecran iar cei de la planificarea media au mai bifat o apariţie.
Inadecvare
Să punem acum elementele cap la cap. Deci bani sunt iar Ministerul şi companiile de medicamente sunt dispuşi să investească. Cine administrează banii de campanii? Nişte agenţii de publicitate şi PR agreate. Ce fac agenţiile cu banii? Inventează evenimente, aceste “happeninguri” menite să atragă atenţia asupra unor chestiuni de sănătate publică, şi co-interesează presa ca să o determine să preia mesajul. Unde au loc evenimentele? Cel mai adesea în locuri selecte, decorate în roz, în prezenţa unor doamne din lumea bună înveşmântate tot în roz. Unde e incidenţa cea mai mare a cancerelor la sân şi de col uterin? În rândul femeilor din zonele rurale şi sărace. Femei care nu vor cumpăra niciodată o revistă colorată, nici chiar cu un rimel cadou şi care nu se îmbracă niciodată în roz. Ele au bani numai pentru haine negre, ştiţi, alea care merg la orice. Atunci, de ce mama naibii umblă mesajul de luptă împotriva cancerelor pe la cocktailuri?
Am asistat în ultimii ani la un spectacol ridicol în care sume mari de bani au fost irosite şi în care mesajele de sănătate publică au fost comunicate inadecvat. Bugetele pentru prevenţia cancerului la femei circulă la nesfârşit între aceiaşi oameni, strâns legaţi unii de alţii prin prietenii, obligaţii şi contracte. În ţara în care trei mii de femei mor anual de cancer la sân iar alte două mii de cancer de col uterin, presa trebuie plătită ca să difuzeze ştiri despre prevenţie.
Prieteni PR-işti, vă rog din suflet, nu vă mai amăgiţi că mesajul a fost vizibil în media şi a ajuns la populaţie, pentru că nu-i aşa. Nu mesajul a fost vizibil ci Mihaela, Andreea, Ana, Loredana, cealaltă Mihaela, cealaltă Andreea şi prietenele lor. Cărora le mulţumim din suflet pentru că se îmbracă în roz, indiferent de tendinţele din modă, dar asta pur şi simplu nu-i de-ajuns!
Citește și:
Facebook
Twitter
Youtube
RSS
LinkedIn
Draga Sanda, sunt Roxana , am 49 de ani si sunt din Bucuresti…
Am descoperit in sept 2009 ca am cancer de col uterin, mi-au confirmat si alti doi medici, am urmat terapiile…radio, chimio, operatia…intr-o noapte Ingerul meu mi-a spus ca n-am sa mor si mi-a daruit aripile cu care sa invat sa zbor frumos…pentru Sansa pe care mi-a dat-o Dumnezeu vreau acum sa-i dau si eu putin inapoi , prin dragostea , compasiunea si ajutorul pe care vreau sa-l ofer persoanelor aflate in diicultate…asa ca…sunt aici pentru orice actiune umanitara si de voluntariat…un mail si vin…
poate vrei să citeşti http://desprecancer.wordpress.com; sînt încă la început, dar avansez repede; cele bune
Buna..Am 25 de ani, am aflat in urma testului papanicolau ca am cancer de col, H-SIL cu suspiciune de invazie. Am facut diverse controale,electrocauterizarea pe 28.05.10, mi-a fost prelevata biopsia, rezultatul acesteia fiind : carcinom invaziv cu celule scuamoase al colului uterin, de tip bazaloid G3;pe 2.06.10 ridic si rezultatul la testul de imunohistochimie. Copii nu am , iar solutia conf. a doi medici este histerectomia,cu pastrarea anexelor, adica extirparea colului si a uterului. Va rog ajutati-ma, nu stiu incotr-o sa o iau, ce sa fac, la ce medic sa apelez, numai gandul ca nu voi fi mama niciodata ma sperie, operatia nici nu mai zic, mi-e greu sa o accept, si frica de asemenea, iar psihic, nici nu mai zic, mai ales ca si tatal meu a murit de cancer la 46 de ani. Se poate gasi vre-o solutie, zic, sa raman femeie, sa devin mamaica intr-o zi ?!am propus varianta de extirpare doar a colului , mi s-a zis ca NU, oare asa sa fie? sau am gasit un medic care vede solutia ,ca fiind cea mai simpla (pt.el) : taiem si gata…Va rog ajutati-ma cu un raspuns., cu o recomandare…..si va felicit pentru taria pe care o aveti
Eu am plecat de la o emisiune de pe antena3 produsa de Vlad Petreanu, avad ca subiect Sanda Nicola si lupta ei continua impotriva cancerului de cole uterin, mi s-a parut un reportaj uimitor si care pe de-o parte m–a speriat dar pe de alta parte m-a incurajat ca exista forta suficienta in Sanda astfel incat sa poata sa impartaseasca din experienta ei , astfel ca femeile sa se informeze si sa le pese de ele…
Stiam despre tine Sanda si despre problema de sanatate pe care ai avut-o tot din presa am aflat cam de pe vremea cand fiind o fata placuta a micilor ecrane , intr-o zi te-ai retras pur si simplu si la fel ca si alta lume care s-a intrtebat: ce s-a intamplat cu Sanda Nicola???….am avut si eu acelasi semn de intrebare
In masura in care subiectele in mass-media au fost nenumarate si au abundat , pe tema cancerului de col uterin, a campaniilor initiate de organizatii diverse, de ministerul de resort, tot felul de articole privind vaccinarea adolescentelor au fost promovate pe tv, in reviste glosy, cu diverse cladiri ,luminate in roz, in spoturi, etc …eu o tanara de 33 de ani nu prea am inteles informatiile care veneau din multe parti, ambigue, lipsite de acel ceva, de la parinti care se temeau de vaccinuri, de la specialisti, de la autoritati., de pe forumuri….
Am inteles intr-adevar mult mai multe din 45 de minute din reportajul produs de Vlad Petreanu, care m-a speriat, m-a infricosat, m-a resonsabilizat, care mi-a arata ca o tanara frumoasa desteapta, informata asemeni mie trece printr-o experienta din care eu, fiind aceeasi generatie cu ea ,nu stiu cum as fi gestionat-o…
Cred ca tu, Sanda, cu puterea exmplului, cu talentul cu care te-ai facut remarcata ca om de sticla si media poti sa faci mult mai mult decat ti-ai inchipui, in a ne sensibiliza pe unele dintre noi, care percepem mesajul tau si care putem sa ne indreptam catre mame, prietene, colege de serviciu, in a face ceva pentru grija pentru corpul nostru..
Clipul cu femeile care ti s-au alaturat si care povestesc cu sinceritate despre ce li s-a intamplat LOR, are un puternic impact, lumea din jur nu stie prea multe lucruri despre HPV, stie doar despre cancer in general ca ceva rau, urat, dar nu stiu si greu accepta cand acest timp de cancer ajunge la un nivel la care iti da peste cap propria persoana, propriile ambitii, mediul familial si cand se ajunge la finalul bataliei cand armele nu mai sunt suficiente si atunci deznodamantul e trist …
Femeile in romania nu sunt asa bine informate, iar tu ca persoana care ai trecut printr-o astfel de experienta est pionul de rezistenta ….Orice mama care te-ar vedea pe tine despre aceste intamplari si-ar consulta fiica pe tema asta, sau poate orice fiinca si-ar intreba mama, daca nu e cazul sa mearga de ce nu, si impreuna la ginecolog ….
Eu asta cred ca s-ar intampla, puterea exemplului ar fi punctul de plecare pentru multe femei, pentru ca eu din teama, de curiozitate, din respect pentru mine si familia mea, din dorinta de a fi ibtr-o zi o mama sanatoasa, am purces la a merge la un ginecolog mai des si a investiga fara pudoare, fara idei preconcepute, in ciuda altor prioritati…
Sunt in Romania, multe femei care nu stiu pe deplin ce inseamna HPV si cancerul de col uterin
Se “ascund” in spatele unei lipse a cunostintelor pe aceasta tema, a unei lipse de timp ori de bani, a pudorilor ori a “mie nu mi se poate intampla ….”, ori a altor catorva motive care le pun o piedica in a trece dincolo de pragul unui cabinet ginecologic si a investiga pentru a fi mai frumoase si mai linistite, mai mame iubitoare si prietene asemenea…
Tu Sanda ai puterea sa schimbi ceva in tara asta, asa ca fa-o ……
Eu, si cred ca la fel ca si mine si alte tinere te vom urmari in demersurile tale si ne putem alatura din mers la o cursa lunga din care noi femeile sa iesim invingatoare in lupta cu boala si uratenia acesteia .
trist dar adevarat. am trecut prin experienta numita cancer si am vazut cum privesc oamenii aceasta boala. am stat in salon cu femei care refuzau tratamentul ferm convinse ca un ceai sau un descantec le va vindeca.
eu una nu vorbesc despre ce am patit pentru a nu vedea compasiunea pe fetele oamenilor. dar gresesc. poate ar trebui sa spun cum poti primi un astfel de diagnostic si la 25 de ani. ca se poate intampla oricand sau oricui.
Draga Sanda, te felicit pentru ceea ce faci!..Astept sa te “institutionalizezi” ca sa ma alatur voua in aceast lupta…cu o poveste trista,dar din pacate adevarata, prin care am trecut in ultima jumatate de an…Am 32 de ani si am avut neplacuta experienta de a face cunostinta cu un astfel de diagnostic…
Draga Sanda, te felicit pentru ceea ce faci….Ma alatur voua in aceasta lupta pt. prevenirea bolii…In ultimele luni am trecut si eu printr/o experienta numita “cancer de col uterin” si inteleg perfect ce este in sufletul fiecarei femei care ajunge sa aiba un astfel de diagnostic…Asa ceva te schimba radical…te face sa vezi cu alti ochi viata si tot ce se intampla in jurul tau…Stiu ca sunt multe femei cu probleme,am aflat de curand asta, insa multora le este jena sa vorbeasca…Spre rusinea mea,am facut primul test papanicolau abia la 32 de ani …..Nici nu stiu pe cine sa dau vina…pe medicii la care fusesem la control si care ,nici macar unul, nu mi/a spus ceva despre testul pap, considerand probabil ca daca eu nu solicit sa/l fac nu e cazul sa ma informeze dansii ca ar trebui facut ?….sa ma invinovatesc pe mine pentru ca, neavand dureri sau alte probleme ginecologice de/a lungul vremii, nu am dat atentie prea mare unor informatii referitoare la preventia cancerului ,considerandu/ma sanatoasa?…Cred ca nu mai are rost sa ma gandesc la asta….raul deja a fost produs…..Circumstantele in care ma aflam eu cand am descoperit toate aceste lucruri erau unele mai speciale… iar ce a urmat este o poveste foarte trista….cu cea mai grea decizie din viata mea….cu golul din suflet care ramane….Insa am invatat ca atitudinea fata de boala si fata de ceea ce ni se intampla in general conteaza foarte mult. Cu toate ca mi/a fost si imi este greu sa povestesc prin ce am trecut, trebuie s/o fac ! ….am inceput prin a/mi indemna toate prietenele si cunostintele femei sa mearga sa/si faca testul papanicolau chiar daca la controlul de rutina medicul nu le/a informat despre necesitatea acestei analize…..
Am sa urmaresc ceea ce postezi
Gabi, ma bucur mult ca esti bine acum si iti multumesc pentru completari. Marturiile unor oameni ca tine sunt foarte pretioase. Sper ca ai parte de sarbatori linistite. Cu drag.
Foarte interesant acest articol cu un titlu destul de bine gandit.
Eu sunt una din supravietuitoarele acestei maladii. Campaniile de lupta impotriva cancerului la femei ar trebui facute in incinta Institutului Oncologic cu paciente actuale ale spitalului. Chiar daca va fi mult mai dur, va fi mult mai convingator. Cand eu am aflat rezultatul biopsiei, nu cancerul mi-a distrus psihicul pe moment ci lipsa de informatie. Nu stiam nimic despre boala si am fost convinsa ca in cel mai scurt timp voi muri lasand orfana o fetita de 12 ani. Prima speranta a fost faptul ca nu sunt singura, ca exista multe femei care lupta cu boala ca si mine, am aflat apoi ca oameni in stadiu mai avansat decat mine au supravietuit si altii nu. O campanie facuta “la fata locului” fara haine roz ar costa ministerul mult mai putin si ne-ar convinge pe toti ca, daca nu mergem la timp la medic, moartea ne bate la usa indiferent de varsta.
De femeile de la tara nu mai vorbesc. Nu au bani pentru ca nu au un loc de munca, ajung sa cerseasca cativa banuti la sotii lor pentru care cine stie ce sacrificii fac dar cu care nu ajung la medici din lipsa de relatii si de cele mai multe ori de frica umilintei. Pe vremuri, existau niste caravane care mergeau prin toate satele din Romania si, in mod obligatoriu, toate femeile isi faceau control ginecologic. In acest mod, in timpurile acelea, multe femei au fost salvate. Din pacate, azi, in Romania nu mai sunt bani pentru nimic ce tine de respectul pentru om, de iubirea pentru el.
Multumesc draga Sanda ca existi, imi face mare placere sa citesc orice articol al tau.
e greu …e dureros..multi au vazut cazuri sau au intalnit asemenea cazuri….uneori cuvintele nu isi gasesc rostul…
fapte ..fapte…fapte…
si eu ma simt inutila uneori…caci stiu ca si la mine o matusa a murit de cancer mamar ..exact in a 2 a zi de Craciun…in spitalul mare din constanta…aici te mananca sobolanii..ce conditii infecte au ei….in fine…si mai sunt ravasita pe subiectul cancerului ..ca si o alta matusa de-a mea..la fel sufera….si ma simt neputincioasa….Ministerul Sanatatii doarme…si iar doarme…….asta e…e nedrept la noi in Romania….poate ca imi doresc prea multe schimbari rapide, bune si eficiente…in Sistemul Sanitar si in Sistemul de Invatamant…doua sisteme la pamanat..
Postul tau mi-a amintit de asta: http://stuffwhitepeoplelike.com/2008/01/23/18-awareness/
What makes this even more appealing for white people is that you can raise “awareness” through expensive dinners, parties, marathons, selling t-shirts, fashion shows, concerts, eating at restaurants and bracelets. In other words, white people just have to keep doing stuff they like, EXCEPT now they can feel better about making a difference.
Multumesc tare mult de suport, o sa dau de veste imediat ce ma “institutionalizez” intr-un fel. Va pup cu drag.
La fel ca nuami, mă bag dacă ai vreun gând să faci vreodată altfel decât se face acum. În amintirea a două persoane foarte dragi mie.
[...] This post was mentioned on Twitter by Sorina, Sanda Nicola. Sanda Nicola said: Alergăm după cancer în uniforme roz ca să-l prindem şi să-l înecăm în cocktail – http://www.sandanicola.ro/?p=462 [...]
Asta e realitatea, insa daca exista si cativa oameni cu adevarat bine intentionati si motivati, cu initiativa, mesajul poate ajunge si la cei care au intr-adevar nevoie sa-l auda.
Si daca tot e vorba despre HPV, care mai totdeauna este asociat cu sexul feminin, cred ca a venit timpul ca si barbatii sa fie responsabilizati, sa stie ce inseamna HPV, ca si ei pot fi purtatori si transmite mai departe acest virus, chiar si faptul ca si ei sunt expusi unor riscuri, statistic ceva mai mici.
Femeile care descopera ca au HPV (de cele mai multe ori tratabil integral in faza incipienta) nu prinesc acest virus din aer, sau din apa de la robinet, ci chiar de la partenerii lor.
Cu alte cuvinte, este timpul ca si barbatii sa se controleze (la orice specialist dermato), sa fie constienti de acest virus, si evident sa se trateze inainte de a infecta urmatoarea partenera.
Knowledge is Power.
Sa auzim de bine!
daca vreodata iti vine o idee sa facem altfel- ma bag!! din toata inima – fara roz si perle doar cu inima si cu cuvintete menite sa ne trezeasca!!!
lucrez in presa si am fost martora de nenumarate ori la astfel de evenimente. altfel, probabil, nu as fi aflat niciodata de existenta lor. campanii de ochii lumii, cuvinte alese si scene emotionante. multa falsitate, iar mesajul nu ajunge niciodata unde trebuie. bani aruncati aiurea. ce e drept, insa, rozul da bine la tv..
Foarte bune (si triste) observatiile. Din pacate, nu numai femeile de la tara ar trebui sa fie vizate…am impresia ca toate aceste campanii se fac dupa acelasi tipar si parca deja ti-e scarba de mesajele traduse intr-o romana calchiata, stereotipiile si zambetele comerciale. Acum ca am trecut de interventie si am aflat si rezultatul de la biopsie, sunt mandra ca m-am dus in fiecare an sa fac papnicolaul si ca nu am amanat testul pe motiv de timp, bani etc. Dar cate femei nu amana testul tocmai pentru ca nu sunt constiente de ce anume trebuie sa-si faca testul? Cate inteleg ce e acela HPV? Cate vorbesc cu partenerii lor?
Ce zici de o campanie pe FB?