Câteva sute de profesori din toată ţara au protestat zilele trecute în faţa Guvernului cerandu-şi drepturile băneşti. Dascălii care s-au urnit către Capitală ca să-şi strige nemulţumirea au fost recompensaţi de sindicat cu 35 de lei fiecare şi o masă caldă. Presupun că le-au rămas şi sepcile cu inţialele sindicatului de care aparţin. Nişte şepci ieftine şi urâte care au depersonalizat adunarea într-un asemenea hal încât dascălii noştri păreau mai degrabă nişte angajaţi de la salubritate care tocmai au ieşit, osteniţi, din tura de noapte. Ridicol şi trist.

Mă uitam cu groază la mulțimea de oameni disperaţi şi mă gândeam la câţiva dintre profesorii care au făcut din mine om. Doamna Stanciu, profa de română, o femeie atât de autoritară, cu un discurs perfect, care întrebuinţa sarcasmul mereu în doza potrivită… Doamna Golda, din cauza căreia pot să transmit azi corespondenţe în limba engleză, o femeie elegantă, impecabil coafată în orice împrejurare şi care mirosea atât de bine… sau Doamna Ciucean, diriga din liceu, o femeie impunătoare, îngrijită în cel mai mic detaliu, care preda limba latină cu o emfază molipsitoare…

Nu vreau să le văd pe aceste fiinţe, desăvârşite în amintirea mea, tuflite acum sub nişte sepci urâte şi ieftine, îngrămădite într-un autocar, călătorind zece ore dus-întors ca să scandeze lozinci la fereastra lui Boc pentru 35 de lei şi o ciorbă. E umilitor, degradant şi atât de nedemn de ele.

Facem şi noi ceva, cât de cât, ca să reînviem respectul pentru creatorii de oameni alfabetizaţi în ţara în care “decât” şmecherii trăiesc bine?

Citește și:

• No Related Posts